Dependenţa de pornografie

Încă nu am dat atenţie unui tip de conţinut informaţional despre care s-a spus deseori că generează “dependenţă”, care a fost mereu controversat şi cu siguranţă aşa va rămâne mulţi ani de acum înainte. Într-adevăr, odată cu apariţia pornografiei interactive prin intermediul CD-ROM-ului, discuţiile despre nocivitatea pornografiei se vor încinge din nou, cu siguranţă. În concluziile acestui capitol voi trece în revistă câteva din efectele recunoscute ale pornografiei tradiţionale disponibile prin intermediul revistelor şi al casetelor video, capacitatea lor recunoscută de formare a unei obişnuinţe, şi apoi îmi voi îndrepta atenţia către noile probleme pe care cred că le ridică răspândirea materialelor cu caracter interactive.

Cercetările şi rapoartele asupra efectelor pornografiei au fost îndelung politicizate şi poate fi deosebit de dificil de estimat validitatea şi acurateţea contribuţiilor la acest tip de literatură. Ca şi în discuţiile privind efectele altor tipuri de media, este foarte dificil să separi cauza de efect. Totuşi, un număr de cercetători şi medici raportează atât efecte negative cât şi dovezi de dependenţă, sau, în cuvintele lor, dependenţă în legătură cu utilizarea pornografiei. Într-adevăr, după cum vom vedea, câteva din aceste efecte negative se crede că sunt inevitabil legate de “dependenţa de pornografie”.

Se afirmă, de exemplu, că vaste colecţii private de materiale pornografice sunt găsite de autorităţi în locuinţele persoanelor arestate pentru crime sexuale (Cline, 1994; Reed, 1994), în special pedofili (Lanning&Burgess, 1989). Există de asemenea dovezi că violatori şi molestatori de copii utilizează materiale pornografice explicite atât înainte cât şi în timpul unor atacuri cu caracter sexual (Marshall, 1988). Cel puţin trebuie să spunem că o legătură între utilizarea frecventă a pornografiei şi dereglări cu caracter sexual există pentru unii indivizi. Dacă pornografia este doar un simptom al dereglării sau joacă un rol cauzal, este mult mai dificil de stabilit.

Totuşi, în unele cazuri, există ipoteze că efectele negative şi dependenţa de pornografie apar într-adevăr simultan. Reed (1994), psihiatru, este clar în prezentarea unor criterii specifice care, crede el, ar constitui dependenţă de pornografie (pp. 251-252). El notează că D.S.M. însuşi recunoaşte că mulţi parafili (deviaţii sexuale cu manifestări violente) invocă frecvent utilizarea colectarea materialelor pornografice. Reed prezintă 13 cazuri de parafili şi ce legătură au cu utilizarea pornografiei.

Cline (1994), medic psiholog care a tratat sute de persoane cu dereglări sexuale, descrie un proces în patru paşi al implicării pacienţilor săi în pornografie. Primul este „efectul de dependenţă” în care persoana revine în mod repetat după mai mult material deoarece furnizează „un foarte puternic stimulent sexual sau efect afrodisiac urmat de o descărcare sexuală, cel mai des prin masturbare” (p. 233).

Cline continuă cu descrierea unui „efect de creştere” în care este „o nevoie crescută de mai mult stimulent pentru a obţine acelaşi efect” obţinut iniţial (p. 233). Al treilea, el observă „desensibilizarea” în care lucrurile care odată păreau şocante sunt din ce în ce mai puţin şocante şi prin urmare devin legitime. Al patrulea, Cline pretinde că există „o tendinţă crescândă de a pune în practică comportamentul văzut în materialele pornografice” (p. 234).

Câteva mecanisme psihologice şi fiziologice se presupune că explică cum poate apărea dependenţa de pornografie. Printre cele mai răspândite este că satisfacţia sexuală este un factor puternic de amplificare (Lyons, Anderson & Larson, 1994). Acesta este efectul de „dependenţă” descris mai sus de Cline care spune că învăţarea este cu mult mai eficientă datorită descărcării sexuale ataşată utilizării pornografiei. Aici, Cline face referire la cercetările privind memoria ale lui McGaugh (1983) care sugerează că experienţele care apar simultan cu trăiri emoţionale puternice pot fi mai bine reamintite. Reed (1994) sugerează posibilitatea că un astfel de mecanism de învăţare poate acţiona la nivel biologic, dar şi la nivel psihologic, atunci când spune că „neurotransmiţătorii activaţi de pornografie ar putea activa căi neurale similare ca heroina şi cocaina” (p. 265).

Am aplicat mai devreme o analiză pornind de la efecte a rolului pe care îl joacă relaxarea în obiceiul vizionării televizorului. Are sens, cu siguranţă, ideea că plăcerea asociată orgasmului poate creşte dezvoltarea potenţială către obişnuinţă a utilizării pornografiei la unii subiecţi, mai ales la cei care nu au deloc sau au foarte puţin alte satisfacţii sexuale. Literatura timpurie despre obiceiurile sexuale accentuează tăria legăturilor care se dezvoltă între metodele particulare prin care prima sau primele satisfacţii/satisfaceri sexuale au fost obţinute şi obiectul sau mijloacele satisfacerii (Ellis, 1906, 1936). Dacă principalul mijloc de satisfacere sexuală la o vârstă timpurie este o anumită metodă sau un obiect anume, poate exista un fel de fixaţie pe acea metodă sau acel obiect.

Mai departe, Cline argumentează că dacă problemele sexuale pot fi ameliorate în clinici prin utilizarea filmelor cu caracter sexual / erotice, cărţi şi fotografii ca instrumente în terapie, oricine poate suspecta că expunerea la pornografie poate avea de asemenea un efect specific. Pentru Cline şi pentru mulţi alţi cercetători, pornografia oferă ocazii semnificative în care modelarea şi învăţarea imitativă pot apare.

Zillmann şi Bryant (1998) au adus o importantă contribuţie experimentală la ipoteza dependenţei arătând că expunerea prelungită la pornografie duce, pentru unele persoane, la scăderea nivelul de satisfacere sexuală cu partenerii în viaţa lor sexuală. Zillmann (1994) a ajuns până la a emite ideea că în multe cazuri „nesatisfacerea sexuală iniţială conduce la expunerea la pornografie”, şi de aici un cerc vicios. Prin consumul de pornografie nemulţumirea creşte şi conduce persoana la consum şi mai mare. Pentru Zillmann, consumul de pornografie generează comparaţii care adâcesc nemulţumirea: „consumatorii compară ce au, din punct de vedere al intimităţii sexuale, cu ceea ce pornografia le spune că ar putea şi trebuie să aibă” (p. 210).

În mod similar, am presupus că expunerea frecventă la materiale foarte romantice şi sexuale stimulante la televiziune, sau oriunde în altă parte în media contemporană, poate alimenta nemulţumiri şi o înclinaţie spre comparaţii individuale la un spectru mult mai larg de populaţie decât era cazul înainte (Kubey, 1994; vezi de asemenea Bryant & Rockwell, 1994).

Alte efecte ale pornografiei, pe lângă dependenţă şi modelare au fost studiate şi merită amintite. Weaver (1994) a revăzut dovezile indicând că pornografia creşte „comportamentul sexual aspru/dur” cu femeile. Această asprime/duritate include agresivitate crescută asupra femeilor, ca şi o insensibilizare la rănile pe care violenţa şi atacurile sexuale le provoacă.

Zillmann şi Bryant sunt interesaţi de gradul în care „valorile familiale” sunt în contradicţie cu pornografia, şi ne oferă din nou dovezi experimentale. Aceste studii (vezi Zillmann, 1994) prezintă de obicei un grup experimental de adulţi expus la materiale video pornografice pe o perioadă de caâteva săptămâni (de obicei 6). La o săptămână după expunere, răspunsurile grupului la întrebările de urmărire sunt comparate cu cele ale unui grup de control care nu a fost expus.

Studiile cercetătorilor arată că expunerea prelungită la pornografie, realizată experimental, duce la o mai mare acceptare a promiscuităţii[1] atât la bărbaţi cât şi la femei, şi pe măsură ce promiscuitatea este considerată a fi mai naturală, credincioşia la partenerii sexuali este mai puţin răspândită decât la adulţii din grupul martor/de control. Subiecţii participanţi raportează de asemenea că ar accepta mult mai uşor intimitate sexuală neexclusivă pentru ei înşişi.

Într-un studiu, când întrebarea a fost: „Credeţi că instituţia căsătoriei este esenţială pentru buna funcţionare a societăţii?” 60% din persoanele din grupul de control au fost de acord, dar numai 38,8% din persoanele expuse la pornografie au răspuns afirmativ. Zillmann şi Bryant (1988a) au raportat de asemenea că expunerea la pornografie reduce dorinţa participanţilor la studiu – bărbaţi sau femei, studenţi şi nestudenţi – de a avea copii. Zillmann (1994) sugerează că această descoperire poate susţine ideea:

consumul prelungit de pornografie face ca a avea copii şi a întemeia o familie să apară drept inconvenienţe nenecesare – probabil deoarece pornografia proiectează continuu accesul facil la satisfacţii sexuale superlative, aceste satisfacţii fiind disponibile fără investiţii emoţionale, fără îngrădire socială, fără obligaţii economice, fără sacrificarea timpului şi a efortului (p. 208).

Din această perspectivă, satisfacţia imediată pe care televiziunea comercială atât de frecvent o oferă şi o promovează poate fi în însăşi esenţa ei în conflict cu valorile de stabilitate şi angajament atât de necesare funcţionării sănătoase a vieţii de familie.

Este important de avut în vedere faptul că aparatura video a dus la o explozie a materialelor video pornografice şi că aceste materiale sunt astăzi cu mult mai accesibile oamenilor, inclusiv copii şi adolescenţi, decât au fost vreodată. Şi, dacă pornografia poate într-adevăr apare ca obicei sau chiar ca dependenţă, s-ar părea că dezvoltarea în această direcţie este mult mai sigură dacă materialele pornografice pot fi procurate cu uşurinţă şi utilizare lor este public, social permisă.

Nu este greu de imaginat cum tinerii pot intra în contact cu astfel de materiale. Chiar dacă un băiat de 12 ani nu poate împrumuta materiale video pornografice singur, cu siguranţă că fratele său care are 16 ani şi arată ca de 18, poate. Şi, desigur, un număr din ce în ce mai mare de părinţi deţin astfel de materiale şi le păstrează acasă. De asemenea, pornografia este astăzi disponibilă prin intermediul sistemelor de televiziune prin cablu.

Chiar dacă nu dezaprob categoric toate utilizările pornografiei, cred că nu este recomandabilă oricărui public. Din nou, eu cred că nu este înţelept ca un băiat de 12 ani să experimenteze pornografie explicită (dură), fiind probabil una din primele lui expuneri la intimitate sexuală şi, după cum am amintit mai înainte, experienţe sexuale intense chiar de la început putând reprezenta ocazii concrete de învăţare şi formare a impresiilor şi atitudinii.

Lucrările lui Zillmann şi Bryant sgerează că astfel de materiale pot de asemenea să se dovedească dăunătoare pentru formarea impresiilor unui băiat despre sexualitatea feminină, din moment ce majoritatea materialelor pornografice înfăţişează femeile ca simple obiecte sexuale a căror scop principal este să împlinească dorinţele sexuale ale bărbaţilor. Vizionarea ocazională a unor asemenea materiale de către un puber sau prepuber s-ar putea să nu aibă efecte negative sau să nu aibă efecte prea puternice. Dar când recunoaştem că unii băieţi pot viziona astfel de materiale la fiecare câteva zile sau chiar mai des, dacă mai avem în vedere şi că acel băiat de obicei caută şi obţine o descărcare sexuală privind, cred că nu e imposibil ca nu numai să se dezvolte un obicei puternic, dar s-ar putea să fie unul pe care noi nu am vrea să îl încurajăm, în special când ne gândim că acelaşi băiat foarte probabil va avea primul contact sexual real cu o fată sau o tânără femeie în viitorul deloc îndepărtat.

Aceste griji sunt multiplicate când luăm în considerare şi apariţia materialelor erotice interactive, pe CDROM, DVD sau alte suporturi de date. Tipice pentru aceste inovaţii tehnologice sunt produsele de tipul „Virtual Valerie”[2]. Acestea prezintă filme cu imagine de calitate în care tinere femei se dezbracă la comanda privitorului. Femeile de pe ecran pot fi de asemenea programate ca la atingerea unui simplu buton să spună privitorului diverse lucruri excitante sau chiar obscene sau să facă o varietate de gesturi sexuale sugestive în faţa ochilor privitorului. Tehnologiile de stocare a datelor şi produsele software interactive cu caracter erotic se dezvoltă rapid şi se crede că media interactivă este una din principalele aplicaţii ale computerelor şi chiar televizoarelor viitorului apropiat.

Să ne întoarcem la băiatul nostru de 12 ani. Imaginaţi-vă că a obţinut copiile câtorva produse video interactive asemănătoare cu „Virtual Valerie”. Imaginaţi-vă că le foloseşte în timpul masturbării de câteva ori pe săptămână, de obicei de la 10 la 30 de minute odată, timp de 2-3 ani. La vârsta de 14-15 ani are prima întâlnire cu o tânără de vârsta lui. Dacă ajung la contacte intime, nu cumva aşteptările sale privind comportamentul ei şi aşteptările privind comportamentul lui însuşi vor fi alterate/modificate de nenumăratele/multele ore petrecute cu materialele pornografice şi programele pornografice interactive?

Deocamdată nu cunoaştem răspunsul, dar cu siguranţă ar ar fi avantaje importante. Poate că această formă de pornografie va ajuta unii oameni să viseze şi să obţină descărcare sexuală într-un asemenea mod încât să apară o reducere a crimelor sexuale (vezi Linz şi Malamuth, 1993, pentru o cercetare asupra efectului catartic pozitiv al pornografiei tradiţionale). Totuşi, pornind de la bunul simţ şi de la ce cunoaştem despre învăţarea obiceiurilor sexuale, trebuie să spun că sunt îngrijorat despre tinerii noştri şi chiar de unii adulţi care abuzează şi poate chiar devin dependenţi de o astfel de formă de divertisment.

Observaţii:

media – mijloace de comunicare - radio, tv, ziare, reviste – cu largă răspândire şi influenţă = mijloace de comunicare în masă = conţinut informaţional disponibil prin intermediul acestor mijloace de comunicare

[1] orig. promiscuity = comportament sexual nediscriminatoriu; amestec nediscriminatoriu // promiscuous = caracterizat de sau având numeroşi parteneri sexual cu caracter întâmplător; caracterizat de un amestec dezordonat de elemente diferite; nediscriminatoriu; întâmplător, neregulat.

[2] „Virtual Valerie”: joc de cuvinte pornind de la „Virtual Galerie” (Galeria Virtuală) unde Valerie este un prenume feminin