Comunicarea in cadrul unui grup

Comunicare reprezintă înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legatură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Deşi pare simplu înţelesul comunicarii este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri şi cam tot atîtea metode de exprimare şi manifestare. Nu există o definiţie concretă a comunicării însă se poate spune cel puţin că, comunicarea înseamnă transmiterea intenţionată a datelor, a informaţiei.

Ce se înţelege prin comunicare:

Ø o provocare constantă pentru psihologia socială;

Ø o activitate;

Ø satisfacerea nevoile personale;

Ø legătura între oameni, etc.

Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista in transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa deţina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aibă in comun scopuri, convingeri aspiraţii, cunostinţe - o intelegere comuna - "acelaşi spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispoziţii emoţionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la aşteptări şi cerinţe.

Comunicarea se realizează pe trei niveluri:

1. Logic

2. Paraverbal

3. Nonverbal

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).

Daca intre aceste niveluri nu sunt contradicţii, comunicarea poate fi eficace.

Daca insa intre niveluri exista contradicţii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.

Tipuri de comunicare:

Ø Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea în şi catre sine.

Ø Comunicarea interpersonala. Este comunicarea între oameni.

Ø Comunicarea de grup. Este comunicarea între membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alţi oamenii.

Ø Comunicarea de masa. Este comunicarea primită de sau folosita de un numar mare de oameni.

Scopul comunicării:

· sa atenţionam pe alţii.

· sa informam pe alţii.

· sa explicam ceva.

· sa distram.

· sa descriem.

· sa convingem, etc.

Pentru a descrie numeroasele înţelesuri ale comunicarii pe care o folosim si o traim zilnic, folosim urmatorii trei termeni:

a. Forma comunicarii

Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea sau desenul.

Aceste forme sunt distincte si separate una de alta asa de mult, încât au sistemul lor propriu pentru transmiterea mesajelor. Astfel, când semnele sunt facute pe foaia de hârtie potrivit anumitor reguli (cum sunt cele ale gramaticii si ortografiei), atunci noi cream cuvinte si "forma" scrierii.

b. Mediul comunicarii

Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme.

Un mediu adesea poate implica utilizarea tehnologiei asa ca acesta este dincolo de controlul nostru. Spre exemplu, o carte este un mediu care foloseste forme ale comunicarii precum sunt cuvintele, imaginile si desenele.

c. Media

Sunt acele mijloace de comunicare în masa care s-au constituit într-un grup propriu.

Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de comunicare. Spre exemplu, televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media identifica acele mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie care fac o punte între cel care comunica si cel care recepteaza.

Limbajul este codul cu care este transmisă informatia, reprezintă unealta comunicării.

În prima categorie intră limbajul. Limbajul reprezintă codul comunicării,este liantul între cel ce transmite informaţia ,eminţător, şi cel ce primeşte informaţia, receptor. Limbajul determina forma comunicarii. El este de trei feluri:

Limbaj scris.

Limbaj verbal.

Limbaj nonverbal.

Judecata, sinele si societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interactiune personala si interpersonala. Interactiunea simbolica subliniaza importanta limbajului, ca mecanism fundamental in devenirea sinelui si judecatii.

Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane şi o distinge ca individualitate; felul propriu de a fi al cuiva.

Comunicarea are o foarte mare influenţă asupra personalitaţii deoarece in ziua de azi individul se defineste in functie de ceilalţi iar comportamentul reprezinta o constructie a persoanei in interactiunea cu ceilalti. Interaţiune atrage concomitent comunicare.

Sinele se construieste in interactiune cu ceilalti. In felul acesta, definirea unei situatii nu este niciodata strict individuala, desi apare astfel; in acelasi timp, nici individul nu este doar o oglinda a celorlalti, ci introduce note personale in orice evaluare si raspuns. Cu cat se comunica mai mult cu atat cresc sansele de a se crea personalitati puternice. Comunicarea este cheia individului spre societate şi integrarea în aceasta.

Lipsa comunicarii atrage o indepartare iminenta faţa de grup, echipa, societate, etc.

Daca luam în discutie termenul de grup observam caci, chiar societatea din care facem parte este un grup. Grupul înseamna reguli, reputaţie, ţel, munca în echipă, etc . Sensuri determinate de interanctiune deci de comunicare. Atata timp cat exista o buna comunicare există şi un randament maxim, însă dacă aceasta lipseşte se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai rău.

Functionarea unui grup mai mare se bazeaza pe reteaua care conecteaza diferite parti ale sale si-i asigura coerenta. Nuanta pe care o introduce Blumer ar putea chiar surprinde: "O retea sau o institutie nu functioneaza in mod automat datorita unei dinamici interioare sau unui sistem de cerinte: ea functioneaza pentru ca persoanele aflate in diferite puncte fac ceva, iar ceea ce fac este rezultatul modului cum definesc situatia in care sunt chemate sa actioneze"

Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem. Noi învatam sa comunicam. De aceea trebuie sa studiem ce învatam ca sa putem folosi cunostintele noastre mai eficient. Orice comunicare implica creatie si schimb de întelesuri. Aceste întelesuri sunt reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa "citeasca" întelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si întelegerea acestui proces poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la ce se întâmpla când comunicam.

Este o alta lectura a comunicarii si semnificatiei sale legata de data

aceasta de procese sociale de adancime, cum ar fi conservarea identitatii si coeziunii, exercitarea functiei vitale de integrare sociala, de mentinere si consolidare a unui humus psihologic comun. In nici una dintre ipostazele sale majore, societatea (comunitatea umana) nu poate exista fara comuni-care: nici in cea de dobandire a unei experiente comune (care presupune dialog), nici in cea de transmitere a zestrei culturale, nici in construirea acor-dului asupra unor probleme si dezlegari. comunicarea semnifica mult mai mult decat schimbul si raspandirea de informatii; comunicarea creaza si mentinea societatea.