Munca si stresul

Credinţa ca evenimentele sînt personal controlabile poate crea un echilibru al muncii plătite şi muncii de acasă, din gospodărie, făcandu-i pe oameni să fie mai puţin stresaţi?

Acestei întrebări îi răspunde Ruth Weston într-un articol din "Family Matters" nr. 28, aprilie 1991, revistă a Institutului Australian de Studiere a Familiei. Abilitatea de a controla evenimentele a fost descrisă adesea ca fiind foarte importantă pentru siguranţa de sine reală şi pentru starea de confort psihic şi, în consecinţă, ca un scop înalt, împărtăşit de majoritatea oamenilor. Mai mult, indiferent de controlul personal real, o credinţă generală în controlul personal asupra circumstanţelor a fost considerată drept o resursă importantă pentru depăşirea dificultăţilor vieţii, sporind confortul psihic şi reducînd stresul.

S. Kobasa, în lucrarea "The Hardy Personality: Toward a Social Psychology of Stress and Health", 1982, descrie existenţa unui simţ al controlului personal ca o componentă a "durităţii" - o dispoziţie de personalitate care reduce stresul schimbărilor majore în viaţă, cum ar fi desfacerea căsniciei, pensionarea, schimbarea domiciliului. Kobasa afirmă că o persoană "severă" este mai puţin de aşteptat să se îmbolnăvească după expenenţa acumulării unor astfel de evenimente. Contrar, un simţ al lipsei puterii a fost adesea tratat ca o disfuncţie care ar putea conduce la o stare de depresie cronică.

Ne putem aştepta, deci, ca persoana care încearcă o echilibrare a cerinţelor familiei şi muncii plătite să fie în stare să învingă stresul schimbărilor, să fie atentă la aspectele bune, pozitive a1e vieţii, să evite depresia şi să rămînă sănătoasă dacă realizează controlul asupra modului său de viaţă.

Totuşi există o confuzie în literatură privind noţiunea de control şi cum ar putea fi el măsurat. Conceptul lui Patter (1966) de "locus al controlului", puternic influent, afirmă că oamenii dezvoltă o expectaţie genera1izata, în sensul dacă evenimentele care li se întamplă sînt cauzate de către ei înşişi (o "orientare internă") sau de către alţi oameni, de soartă, noroc ori şansă (o "orientare externă"). Patter crede că acest locus al orientării controlului este mai de aşteptat să influenţeze modul în care oamenii interpretează evenimentele noi şi ambigue.

Importanţa crescută acordată încrederii în control a produs în literatura de specialitate proliferarea scalelor de măsurarea "locului controlului". In mod eronat, cercetătorii au presupus adesea că aceste sca1e măsoară calităţi precum simţul competenţei sau măiestria cle a depăşi evenimentele. Totuşi există o diferenţă între conceptul de locus al controlului şi competenţă.

R. Lazarus şi S. Folkman, în 1984, în lucrarea "Stress, Appraisal and Coping", arată că părerile despre control sînt diferite şi conforme cu modelul de stres psihologic al unei persoane, model dependent cle gradul în care o persoană se simte provocată sau ameninţată de cerinţele vieţii. Un simţ al ameninţării intervine atunci cînd o persoană se îndoieşte de abilitatea ei de a învinge cerinţele importante ale vieţii. Dacă o persoană este ameninţată, este de aşteptat să devină anxioasă sau îngrijorată. Pe de altă parte, intervine un simţ al controlului cînd ea crede că poate, cu un efort considerabil, să conducă solicitările vieţii şi se centrează pe ele ca să facă experienţa plăcută.

Totuşi, Lazarus şi Folkman au scos în evidenţă faptul că există perioade cînd credinţa în controlul personal poate spori simţul ameninţării. Astfel, o mamă care doreşte să preîntîmpine neajunsurile financiare prin luarea unei slujbe întregi, este în situaţia de a-şi părăsi copiii în instituţii de îngrijire; ea poate găsi acest stil de viaţă foarte stresant în condiţiile în care crede cu fermitate că "locul mamei este în casă" sau că relaţiile ei cu copiii se vor deteriora dacă sînt daţi altora spre îngrijire.

Lazarus şi Folkman subliniază faptul că anumite scopuri ale controlului pot coexista, acoperind atît circumstanţele externe, cît şi stările interne - cle exemplu, schimbînd condiţiile externe, tolerînd durerea, controlînd reacţiile, păstrînd imaginea de sine şi menţinînd morala.

Astfel, oamenii pot încerca să armonizeze cerinţele muncii plătite şi ale celei făcute acasă, în gospodărie ca să sporească propriie resurse. De exemplu, ei pot delega responsabilităţi, în felul acesta renunţînd la un anume contro, dar, in acelaşi titnp, conducînd la indeplinirea unor sarcini necesare. Alţii pot încerca să-şi schimbe propriile scopuri - de exemplu, ei pot învăţa să tolereze gospodăria (casa) mai în dezordine sau să coboare aspiraţiile profesionale. Deşi ei pot să nu realizeze acest lucru, strategiile de a depăşi dificultăţile reprezintă forme diferite de exercitare a controlului.

In general deci, pare că un simţ al controlului personal poate ajuta oamenii să depăşească greutăţile şi să se bucure de echilibrarea muncii plătite cu cea de acasă. Pe de altă parte, poate fi foarte demoralizant să descoperi cum, contrar principalelor noastre expectaţii şi ale a1tora, nu putem stăpîni cerinţele vieţii. Unele din cerinţele "dificile" pot fi cele pe care le producem singuri. Modificîndu-ne scopurile, stabilind priorităţi şi delegînd responsabilităţi, putem reduce presiunile exercitate asupra noastră şi, plini de speranţă, să menţinem un simţ al controlului şi deci al confortului psihic.