Analiza de discurs

Definitie

Discurs = Expunere, de obicei pe o tema politica, facuta in fata unei adunari; cuvantare (frantuzism inv.) Tratare in scris a unui subiect de natura stiintifica sau literara – Din fr. discours, lat. discursus. (Dictionarul explicativ al limbii romane – 1975)

Context istoric

Acest discurs a fost rostit la data de 5 ianuarie 1859, in numele Adunarii Legislative, cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite. Cuvantarea a fost tiparita mai intai in foi volante si apoi in „Supliment la nr. 28 al Monitorului Oficial al Moldovei”, Iasi, 28 ian.1859.

Tematica

Discursul este centrat, evident, pe importantul eveniment istoric ce tocmai avusese loc. Totusi, la o citire atenta, se observa existenta a doua teme distincte.

Prima parte a cuvantarii (primele doua paragrafe) reliefeaza importanta istorica a alegerii noului domnitor. Oratorul subliniaza inca de la inceput ca Alexandru Ioan Cuza este primul domnitor moldovean ales de reprezentantii tarii si nu un fanariot trimis de sultan, asa cum se intamplase in ultimii 154 de ani. Evenimentul marcheaza o relansare a autonomiei politice a Moldovei. Pentru a da mai multa greutate spuselor sale, Mihail Kogalniceanu face apel la istorie. Astfel, maretia momentului, precum si importanta demnitatii obtinute sunt reliefate prin evocarea figurii legendare a lui Stefan cel Mare: „Prin inaltarea ta pre tronul lui Stefan cel Mare, s-a reinaltat insasi nationalitatea romana.”

Prima parte se incheie cu o serie de consideratii ale oratorului la adresa noului domn. Prin cuvintele sale, Mihail Kogalniceanu incearca sa demonstreze legitimitatea alegerii facute, sa demonstreze ca noul domn este demn de inalta functie ce ii este incredintata: „Alegandu-te de capul sau, neamul nostru a voit sa implineasca o veche datorie catra familia ta, a voit sa-i rasplateasca sangele stramosilor tai, varsat pentru libertatile publice”.

Partea a doua a discursului dezvolta o noua idee, enuntata in finalul celui de-al doilea paragraf: ”sa aratam lumei aceea ce toata tara doreste: la legi noua, om nou”. Alegerea noului domn nu este doar o schimbare in plan politic, ci una semnificativa, care trebuie sa antreneze puternice transformari in plan social, institutional, dar, mai ales, in planul mentalitatii de conducator: „fa ca legea sa inlocuiasca arbitrariul; fa ca legea sa fie tare, iara tu, […] fii bland, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toti domnii trecuti au fost nepasatori sau rai.”

Noul tip de conducator nu mai este compatibil cu tiparul fanariot; noul domnitor este unul al intregii tari, nu umilul vasal al sultanului sau marioneta boierilor autohtoni: „Nu uita ca daca cinzeci de deputati te-am ales domn, insa ai sa domnesti peste doua milioane de oameni! ”

Noile principii de conducere enumerate in discurs sunt inspirate din principiile moralei crestine si din cele ale Revolutiei Franceze: „Fii simplu, maria-ta, fii bun, fii domn cetatean; urechea ta sa fie pururi deschisa la adevar si inchisa la minciuna si lingusire.”

Discursul se incheie cu traditionalele urari de bine la adresa noului domnitor. Pentru a spori insemnatatea cuvintelor sale, oratorul apeleaza din nou la exemplul istoric. De aceasta data, personajul evocat este Alexandru cel Bun: „Porti un frumos si scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Sa traiesti dar multi ani, ca si dansul; sa domnesti ca si dansul”

Pentru a evita o banalizare a discursului, oratorul impleteste abil urarile de bine adresate domnitorului cu cele adresate tarii; destinul conducatorului este acum strans legat de destinul tarii si binele sau este/trebuie sa fie binele tarii, bine care culmineaza, in viziunea lui Mihail Kogalniceanu cu obtinerea independentei: „<

Limbajul

Mihail Kogalniceanu evita constructiile alambicate si cuvintele prea savante, scopul sau fiind de a-si pune ideile in valoare si de a le face accesibile publicului (atat demnitari cat si masele de cititori), Frazele sunt in general simple, lipsite de insertii inutile. Fiecare fraza este centrata pe exprimarea unei singure idei, maxim doua (rareori).Principiile si notiunile sunt legate in fraze prin intermediul enumerarilor. In acest mod, chiar daca devine ampla, constructia nu-si pierdedin claritate. Repetarea in diverse forme (uneori mai amanuntite) a ideilor, are un dublu rol: de-a lamuri auditoriul, si, in acelasi timp, de-a-i fixa respectivele idei in memorie, de a-i atrage atentia asupra importantei lor.

In ceea ce priveste vocabularul, acesta este adaptat scopului cuvantarii. Oratorul opteaza pentru cuvinte simple, clare, familiare publicului larg. Scopul discursului sau este comunicarea unui mesaj si nu etalarea propriei eruditii. Alaturi de demnitari, mesajul este destinat masei de cititori, categorie de public mult mai larga si diversa. Pentru acestia, un mesaj ambalat in termeni prea pomposi ar fi devenit inaccesibil.

Ca un aspect secundar, se remarca discret prezenta unor cuvinte in forma arhaica: „pre” in loc de „pe”, „epoha” in loc de „epoca” si exemplele pot continua.

Simplitatea limbajului ales mai are o cauza. Natura discursului nu este una rationala, ci emotionala. Nu este o inlantuire de argumente logice, ci o exprimare deschisa a bucuriei, a sperantelor puse in aceasta noua domnie, vazuta ca inceputul unei noi epoci in istoria tarii.(Este graitoare in acest sens folosirea verbelor la modul imperativ: „fa ca legea sa fie tare”, „Fii simplu, maria-ta, fii bun, fii domn cetatean”). Mai presus de idei si principii, acest discurs exprima sentimente, vrea sa impresioneze la modul afectiv. Ori, transmiterea sentimentelor catre public necesita cu precadere un limbaj simplu.

Tonul

Tonul este determinat in primul rand de publicul-tinta al discursului, de cadrul in care va fi rostit. Cadrul este unul oficial, iar publicul este compus din demnitari ai vremii. Astfel, tonul este unul solemn, serios. Inceputul discursului este unul declamativ, pentru a sublinia ideea ce este expusa auditoriului. De altfel, tonul declamativ va fi folosit de orator ori de cate ori va fi nevoie sa atraga atentia asupra unei idei si sa impresioneze publicul („O, doamne! mare si frumoasa iti este misia!” este doar un exemplu).

Alaturi de public, un alt factor de influenta al tonului il constituie ideile si sentimentele cuprinse in cuvantare. Dupa cum am aratat mai sus, natura discursului este una emotionala, scopul sau este transmiterea, in ultima instanta, a bucuriei generata de triumful politic romnanesc, a sperantei intr-un nou inceput. Aceasta speranta, se regeseste, dupa cum era si normal, si in tonul discursului.

Concluzii

Acest discurs este perfect adecvat momentului istoric. Evenimentele perioadei au determinat o stare de euforie, de exuberanta in randul tuturor paturilor sociale. Este o perioada in care latura afectiva devine predominanta. In simile conditii, un discurs rational, lung, bazat pe argumente si demonstratii ar fi fost inutil. Nu era nevoie de nici o demonstratie: noua realitate era unanim acceptata ca un lucru bun. Scopul discursului( dupa cum am mai spus) este altul: de a induce sau de a accentua o stare sufleteasca aparte in randurile publicului. Din acesta cauza, cuvantarea capata caracteristici aparte: este scurta( dureaza aproximativ trei minute), prezinta idei, principii generale intr-un limbaj simplu si clar; astfel se elimina riscul de a plictisi audienta. Efectul puternic al discursului este dat de simpla enuntare a ideilor, impuse ca axiome. Argumentatia lipseste. Daca ar fi existat, riscul ar fi fost dublu: lungirea inutila a discursului si slabirea fortei propriilor afirmatii.*

Potentarea efectului este realizata si prin folosirea de cuvinte cheie menite sa impresioneze: „nationala”, „natie”, „lege noua, om nou”, „fratie” etc.

* Cf. Gustave Le Bon- „Psihologia multimilor”: in cazul unui discurs, o afirmatie insotita de prea multe argumente are efect invers decat cel scontat; sporeste neincrederea publicului.